Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Reprezentații ONG-urilor românești și ai organizațiilor din Islanda, Lichtenstein și Norvegia se pot înscrie în cadrul evenimentelor online de matchmaking organizate de Active Citizens Fund!

Pe baza rezultatelor obținute în trecut, când Fondul ONG anterior a facilitat în mod semnificativ învățarea și înțelegerea reciprocă între organizațiile din România și cele din statele donatoare, noul program Active Citizens Fund România se bazează pe lecțiile învățate și se concentrează pe consolidarea parteneriatelor durabile în domenii în care expertiza organizațiilor este cel mai eficient valorificată în beneficiul societății civile.

În acest sens, ACF a anunțat lansarea cafenelelor online de matchmaking, organizate în septembrie 2020, în cadrul Fondului pentru Relații Bilaterale. Scopul acestor cafenele online este de a descoperi realități ale societății civile din România și din statele donatoare, în special Norvegia și Islanda, ca bază pentru viitoare propuneri de proiecte în parteneriat în cadrul programului Active Citizens Fund România.

În cadrul cafenelelor, veți putea împărtăși informații cu privire la Active Citizens Fund România și să luați partea la crearea unui spațiu pentru conversații tematice care s-ar putea transforma în propuneri de proiecte în parteneriat depuse în cadrul viitoarelor Apeluri de Cereri de finanțare ale programului.

Cine se poate înscrie:

  • Sunt căutați participanți care să reprezinte organizații din statele donatoare – Islanda, Lichtenstein și Norvegia și participanți care provin din ONG-uri românești.

Focusul tematic al discuțiilor din cadrul cafenelelor va fi în concordanță cu domeniile specifice de sprijin acoperite de Active Citizens Fund România și, astfel, vor fi organizate 3 evenimente online pe diferite subiecte:

  • 15 septembrie 2020 – Drepturile omului și justiție socială
  • 22 septembrie 2020 – Tineret și incluziunea tinerilor
  • 29 septembrie 2020 – Mediu și schimbări climatice

Întâlnirile vor avea loc online, pe platforma Zoom. Agenda finală va fi trimisă către participanții selectați, programul va consta în principal în 1 oră și 30 de minute de conversații facilitate despre subiectul cafenelei.

Limba de lucru a evenimentului va fi limba engleză și nu vor fi furnizate servicii de traducere/ interpretare.

Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de înregistrare online până la data de 10 septembrie 2020.

Sursa: ACF

Vizualizări: 166