Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 1.200 de drumuri de interes local și județean, propuse pentru modernizare prin CNI

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a aprobat miercuri, 19 august, lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții.

Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de:

  • reabilitare și modernizare drumuri;
  • realizare și amenajare de trotuare, șanțuri betonate și poduri;
  • amenajare de intrări în curți;
  • asfaltare străzi;
  • amenajare de alei și pasarele pietonale;
  • reparații sectoare de drum comunal.

Finanțarea acestor obiective se va realiza în conformitate cu prevederile OG 25/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 493