Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

5 noi contracte de grant au fost semnate în cadrul Programului Bazinul Mării Negre 2014-2020

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, a semnat, pe parcursul lunii iulie 2020, 5 noi Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului.

Valoarea totală a acestor noi proiecte este de 3,9 milioane de euro, din care 3,6 milioane reprezintă fonduri nerambursabile ENI (Instrumentul European de Vecinătate).

Dintre cele 5 proiecte contractate, două au ca obiectiv îmbunătățirea monitorizării în comun a mediului și promovarea îmbunătățirii calității mediului, pe de-o parte prin contribuția la întreruperea surselor de poluare nepunctuale și deversării deșeurilor înainte de a ajunge în pâraie și râuri și diminuarea riscului de a ajunge în Marea Neagră și, pe de altă parte, prin realizarea și capitalizarea experiențelor anterioare combinând utilizarea metodelor de instruire on-line, a Internetului și a tehnologiilor GIS, precum și a motivării grupurilor-țintă către activități de protecție a mediului. De asemenea, două dintre proiecte urmăresc promovarea oportunităților de turism prin introducerea și aplicarea conceptului de Excelență în Afaceri în IMM-urile din turism, folosind un model recunoscut internațional și care vizează în principal asigurarea sustenabilității turismului, precum și prin promovarea regiunii Mării Negre ca destinație importantă a turismului vitivinicol și sprijinirea părților interesate din turismul vitivinicol în vederea dezvoltării unei abordări comune pentru promovarea produselor acestora. Cel de-al cincilea proiect vizează dezvoltarea și implementarea unui model transferabil și care poate fi ușor replicat pentru pregătirea condițiilor în vederea asigurării transformării digitale în agricultură și sectoarele conexe din regiune.

Din România sunt implicați 5 beneficiari din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est în 4 dintre aceste proiecte dezvoltate în parteneriat de cele 8 state participante în Program pe toate cele 4 priorități.

Aceste 5 noi contracte se adaugă celor 22 de Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte semnate începând cu luna aprilie 2020, totalizând 27 de proiecte care se află în faza de implementare.

Descarcă lista proiectelor

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 86