Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost aprobată Ordonanța de Urgență prin care ADR-urile devin autorități de management pentru viitoarele programe regionale

UPDATE: În data de 31 iulie a fost publicată Ordonanța de Urgență în Monitorul Oficial. Aceasta poate fi consultată aici (Monitorul Oficial 686/31.07.2020, pag. 9-12).

În cadrul ședinței de guvern de ieri, 29 iulie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România.

Conform Șefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă, prin actul normativ, ADR-urile vor îndeplini funcțiile și atribuțiile specifice Autorităților de Management, iar Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației „va asigura în continuare coordonarea operațională, printr-o structură de specialitate a ministerului în privința modului de dezvoltare, de realizare a proiectelor prin intermediul autorităților regionale, a noilor autorități de management regionale”.

Această modificare, potrivit acestuia, „permite descentralizarea modului de gestionare a programelor operaționale, facilitarea accesului la nivel local mai simplu, mai ușor, la nivelul acestor agenții de dezvoltare regională, scurtând, practic, circuitele care impuneau un traseu care necesita mai multe avize la nivel central”.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică, în data de 8 iulie, proiectul Ordonanță de urgență a Guvernului care cuprindea aceste modificări.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Guvernul României

Vizualizări: 964