Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisia Europeană a lansat o cerere de exprimare a interesului în vederea constituirii unor parteneriate privind acțiuni de reacție și de redresare inovatoare

Comisia Europeană a lansat ieri, 27 iulie, o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea unor parteneriate tematice pentru a testa proiecte de inovare interregionale care să sprijine acțiuni de reacție și redresare ca urmare a pandemiei cauzate de noul coronavirus. Scopul cererii de exprimare a interesului este de a ajuta regiunile să profite de oportunitățile care se ivesc în contextul crizei, să-și crească reziliența și să-și centreze eforturile pe transformarea digitală și ecologică pentru redresarea celor mai afectate sectoare, cum ar fi sănătatea și turismul.

În cadrul acestei cereri, Comisia Europeană caută să obțină exprimarea interesului din partea parteneriatelor transnaționale ale autorităților regionale și a altor părți interesate precum universități, centre de cercetare, clustere și IMM-uri care doresc să testeze parteneriate interregionale pentru inovare menite să faciliteze comercializarea și extinderea proiectelor de inovare interregionale și să stimuleze investițiile în întreprinderi.

Cererea va sprijini parteneriatele interregionale în patru domenii tematice. Primul, parteneriatul pentru dezvoltarea lanțului valoric medical se referă la utilizarea de produse sau dispozitive medicale pentru a aborda noul coronavirus la orice nivel al lanțului valoric, de la concepție la distribuție. Al doilea, parteneriatul privind siguranța și gestionarea deșeurilor medicale este legat de tema economiei circulare în domeniul sănătății. Al treilea parteneriat se referă la proiecte care încurajează turismul sustenabil și digital. Al patrulea parteneriat este centrat pe dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen în regiunile cu emisii mari de carbon, de exemplu prin transformarea minelor de cărbune, topitoriilor sau unităților de producție existente.

Etapele următoare

Până la sfârșitul anului 2021, fiecare parteneriat selectat trebuie să fi definit un set de acțiuni pentru a accelera adoptarea inovării, comercializarea și extinderea proiectelor de investiții interregionale. Parteneriatele selectate trebuie, de asemenea, să fi analizat obstacolele financiare și juridice din calea comercializării și a extinderii, precum și să fi dezvoltat cooperarea cu alte programe și inițiative ale UE. În plus, acțiunile selectate vor trebui să colaboreze cu parteneriate stabilite în alte domenii care sunt vizate de cele trei Platforme tematice de specializare inteligentă.

Cererea va fi deschisă timp de 6 săptămâni, până la 7 septembrie 2020 (ora 23:00 – ora Bruxelles-ului).

Bugetul total este de 400.000 de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru a dezvolta patru parteneriate tematice (până la 100.000 de euro per parteneriat).

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 127