Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Alocări suplimentare pe apelurile aferente POR 2.1 - Microîntreprinderi și POR 2.2 – IMM-uri, aprobate de Guvern!

Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, 22 iulie, la solicitarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, un memorandum privind asigurarea finanţării necesare contractării proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii pentru cererile de finanţare a căror valoare nerambursabilă totală depăşeşte valoarea alocării financiare.

În acest sens, măsurile propuse pentru contractarea proiectelor depuse în cadrul apelurilor dedicate mediului de afaceri din Axa prioritară 2 vizează:

  • suplimentarea, cu 130 de milioane de euro, a alocării financiare a apelului dedicat microîntreprinderilor (cu valori ale proiectelor până la 200.000 de euro), pentru finanțarea tuturor proiectelor depuse, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și evaluate, în vederea contractării;
  • suplimentarea, cu 450 de milioane de euro, a alocării financiare a apelului dedicat IMM-urilor (cu valori ale proiectelor cuprinse între 200.000 și 1.000.000 de euro).

De asemenea, s-a propus asigurarea unei alocări financiare de 550 de milioane de euro pentru lansarea apelului de proiecte dedicat IMM-urilor (POR 2.2), pentru proiecte cu valori cuprinse între 1.500.000 și 6.000.000 euro. Apelul a fost lansat în consultare publică în perioada 14-29 mai 2020.

Aceste alocări financiare sunt propuse ca urmare a Comunicării Comisiei Europene nr. 4355 privind prelungirea aplicării și modificările Orientărilor privind ajutoarele de stat, prin care se prelungește aplicabilitatea reglementărilor „de minimis” până în 30 decembrie 2023, iar pentru ajutorul „regional” - până la data de 30 decembrie 2021, în condițiile actualei hărți a intensității ajutoarelor de stat.

Astfel, pentru continuarea procesului de contractare a cererilor de finanţare depuse în cadrul Axei prioritare 2 a POR 2014-2020, a căror valoare totală nerambursabilă depăşeşte valoarea alocării financiare, s-a solicitat alocarea, de la bugetul de stat sau transferul de la alte programe operaționale, a minimum 580 de milioane de euro pentru anii 2020 și 2021, în conformitate cu legislația europeană.

Suplimentarea ulterioară, corespunzătoare anilor 2022 și 2023, a acestor valori, cu 550 de milioane de euro, va putea fi realizată începând cu anul 2022, în funcție de o nouă propunere a hărții intensității ajutorului regional și eventuale modificări ale regulamentelor de ajutoare aplicabile:

  • apelul dedicat IMM-urilor (cu valori ale proiectelor între 200.000 și 1.000.000 de euro) cu 300 de milioane de euro;
  • apelul dedicat IMM-urilor (pentru proiecte cu valori între 2.000.000 și 6.000.000 de euro) cu 250 de milioane de euro.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 3160