Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: Instrucțiune privind acțiunile AM/OI de sprijin pentru proiecte în perioada aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii noului tip de coronovirus

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a publicat vineri, 3 iulie, Instrucțiunea 158 din 25.06.2020, ce prevede Acțiunile AM/OI de sprijin pentru proiecte în perioada aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii noului tip de coronovirus.

Documentul include următoarele:

  1. Prevederile articolului I din Instrucțiunea AMPOR nr. 142/18.03.2020 sunt aplicabile și pentru proiectele care se finalizează în cursul lunii iulie 2020 și pentru care s-au inițiat/se inițiază în MYSMIS, până la sfârșitul perioadei de implementare, solicitări de încheiere a unor acte adiționale de prelungire.
  • Astfel, acordul MLPDA pentru prelungirea perioadei de implementare a acestor proiecte se consideră dat prin emiterea prezentei Instrucțiuni, cu durata solicitată de beneficiari, dar în limita prevăzută de Program – 31.12.2023 și a celei aplicabile PI aferente proiectului în speță.
  • Fac obiectul aplicării art. I al prezentei Instrucțiuni solicitările care respectă condițiile de mai sus și pentru care nu s-a semnat actul adițional de prelungire a duratei inițiat în MYSMIS.
  1. Pentru situațiile care se încadrează în prevederile art. I, vor fi deblocate în MYSMIS secțiunile/anexele contractelor în vederea modificării de către Beneficiar după verificarea respectării limitelor mai sus menționate de către OI, iar ulterior se va genera arhiva finală.
  • Odată cu generarea acesteia și închiderea fluxului aferent solicitării de Act adițional, OI va încărca în MYSMIS o Notă semnată de Șeful OI sau înlocuitorul acestuia care va confirma încadrarea proiectului în prevederile art. I din prezenta Instrucțiune și va menționa noua perioadă de implementare.
  • Astfel, pentru aceste proiecte, secțiunea Act adițional din MYSMIS va cuprinde la arhiva finală Nota menționată și noua versiune a cererii de finanțare.
  • Modificarea solicitată conform art. I operează de la data semnării Notei de către Șeful OI sau înlocuitorul acestuia.
  • Până la data de 05.08.2020 OI-urile vor informa AMPOR-DMP (ofițerul de regiune), prin e-mail, asupra acelor proiecte a căror durată de implementare a fost prelungită în conformitate cu prevederile art. I al prezentei Instrucțiuni.

Descarcă Instrucțiunea

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 280