Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: Orașele Băilești și Rovinari primesc sprijin european pentru regenerare urbană

În data de 15.06.2020, au fost semnate două noi contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, conform Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Contractele au o valoare totală de peste 22,5 milioane de lei (4,86 milioane euro) și propun investiții în lucrări ce asigură îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din Băilești și Rovinari.

  1. „Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, cultural, recreative și de siguranță în municipiul Băilești”

Beneficiar: UAT Municipiul Băilești, Jud. Dolj

Proiectul are o valoarea totală de 15.309.874,75 lei, din care suma solicitată este de 15.003.677,25 lei (3.221.401,45 euro).

Prin prezentul proiect se urmărește construirea și dotarea Grădinițelor nr. 3 și nr. 5, construirea, modernizarea și reabilitarea satului de vacanță – Centru de copii și tineret, precum și înființarea și dotarea dispeceratului și realizarea sistemului de supraveghere video.

Detaliile investiției:

Pentru ambele grădinițe, nr. 3 și nr. 5:

  • se va construi câte o clădire cu regim de înaltime P (29,60m x 24,50m), amenajată la interior cu două săli de curs pentru grădiniță și o sală pentru alte activități, grupuri sanitare pentru  fiecare sală, spațiu depozitare, spațiu centala termică, spațiu pentru cancelarie;
  • amenajarea unui loc de joacă la exterior, 10m x 18m, echipat cu două corpuri cu leagăne duble, cu două balansoare, cu un căușel, dar și cu o masă cu scaune pentru joacă;
  • amenajarea exterioară (244 mp) cu alei pietonale;
  • construirea unui teren de sport cu dimensiunile de 16m lățime și 29m lungime, pentru. tenis de câmp și baschet.

Pentru Satul de vacanță – Centrul de copii și tineret:

  • vor fi reabilitate, modernizate și dotate clădirile C1 și  C2 de 104mp,respectiv 282 mp;
  • se vor construi 3 terenuri de sport sintetice: pentru minifotbal – 1064 mp, de tenis – 578 mp, multisport – 578 mp;
  • se vor amenaja spații verzi în suprafață de 16415,85 mp, alei – 1398,10 mp și parcare 128,45 mp .
  • dotări specifice.

Pentru Sistemul de supraveghere video stradală:

  • montarea a 170 de camere fixe cu vedere pe timp de zi și de noapte, cu comunicație de tip TCP/ IP
  • amenajarea punctului de dispecerizare în vechea clădire a Primăriei.

Data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 30.06.2023.

  1. „Reabilitare bloc B2 – Amenajare zona blocurilor C2-G5, oraș Rovinari, județul Gorj – Amenajare Platou Casa de Cultură”

Beneficiar: UAT Rovinari, Jud Dolj

Proiectul are o valoarea totală de 7.330.192,48 lei, din care suma nerambursabilă este de 6.954.384,53 lei (1.493.158,25 euro).

Prin prezentul proiect se propune reabilitarea și dotarea infrastructurii sociale și amenajare a doua zone de agrement destinat activităților recreative având drept scop îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Rovinari.

Detaliile investiției:

1. Pentru reabilitarea blocului B2 – locuințe sociale – Str. Florilor, nr.4:

  • realizarea unui număr de 39 de garsoniere (13 pentru fiecare etaj) cu o suprafață utila de 39.2 mp, compuse din: camera de locuit cu o suprafață de 20 mp, grup sanitar propiu (baie, dotată cu lavoar, vas wc, sifoane de pardoseala) cu o suprafață de 4.10 mp, bucătărie racordată la instalația de gaz, prevăzut cu spălător pentru vase, mașini de gătit, frigidere, cu o suprafață de 11.30 mp, hol cu o suprafață de 3.80 mp
  • centrală termică propie de 24 kW.

2. Pentru amenajarea zonei blocurilor C2-G5

  • realizarea de parcări acoperite;
  • realizarea de spatii verzi;
  • zone de recreere;
  • accese carosabile și pietonale.

3. Pentru amenajarea platoului Casa de Cultura, suprafață amenajata de 3758 mp.

Principalele lucrări vizează:

  • realizare  zona verde compusa din gazon și vegetație peisagera;
  • alei de acces și circulație prin zona verde;
  • platou de promenada;
  • pergole din elemente metalice.

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 127