Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Gama completa de produse oferita de BRD pentru finantarea proiectelor europene

BRD oferă o gamă completă de produse pentru finanţarea proiectelor cu componenta fonduri europene post-aderare în agricultură şi piscicultură

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) îşi propune obiective care vizează creşterea competitivităţii sectoarelor agro-alimentar şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, diversificarea economiei rurale, demararea şi funcţionarea iniţiativelor de dezvoltare locală.
Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) îşi propune crearea unui sector piscicol competitiv, modern şi dinamic, bazat pe protecţia mediului, dezvoltare socială şi bunăstare economică.

BRD – Groupe Société Générale oferă facilităţi de finanţare adaptate cerinţelor specifice programului accesat şi consultanţă financiară pentru identificarea structurii optime de finanţare, care să conducă la implementarea cu succes a proiectului.
Gama de produse de finanţare pentru proiecte eligibile prin PNDR şi POP include:

  • Credit de investiţii pentru co-finanţarea componentei de contribuţie privată necesară implementării proiectului de investiţii finanţat prin fonduri europene post-aderare. Creditul de investiţii va fi acordat în lei pe o durată de 120 de luni, cu o perioadă de graţie de maximum 36 de luni.
  •  Credit ”suport” destinat să acopere decalajul între momentul efectuării cheltuielilor şi cel al încasării fondurilor nerambursabile din partea APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit). Creditul suport va fi acordat în lei pe termen scurt sau mediu, rambursarea fiind corelată cu încasarea fondurilor europene nerambursabile.
  • Scrisoare de garanţie de restituire a avansului emisă de bancă în favoarea APDRP, pentru varianta în care beneficiarul de fonduri nerambursabile solicită APDRP un avans de 20% din valoarea grantului.
  • Pentru proiectele eligibile în cadrul POP banca poate oferi, de asemenea, scrisori de confort pentru confirmarea existentei finanţării, confirmare necesară la momentul depunerii proiectelor.

Componenta de cheltuieli eligibile a proiectelor cu componenta fonduri europene post-aderare în agricultură poate fi finanţată în proporţie de până la 100%.

Componenta de cheltuieli neeligibile poate fi finanţată de bancă prin credite pe termen scurt şi mediu, şi, suplimentar pentru acoperirea necesarului de capital de lucru se poate accesa un credit de tip revolving pe 12 luni, cu posibilitate de prelungire.

Structura garanţiilor va fi stabilită de comun acord cu Banca în funcţie de specificul proiectului şi de calitatea garanţiilor propuse. Pentru garantarea acestor credite pot fi solicitate inclusiv garanţii acordate de Fondul de Garantare a Creditului Rural (F.G.C.R.) sau de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.).

BRD - Groupe Société Générale are active ce depăşesc 11,5 miliarde EUR. Cu peste 2,4 milioane clienţi, Banca operează o reţea de peste 800 de unităţi, având cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.

Persoanele interesate pot afla mai multe detalii vizitând site-ul oficial www.brd.ro sau trimiţând întrebări departamentului specializat, la adresa eurobrd@brd.ro .

Vizualizări: 91