Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Sprijin financiar pentru modernizarea spitalelor din regiunea Nord-Est prin Regio

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a anunțat, la 22 aprilie, semnarea a 5 contracte de finanțare prin Regio- Programul Operațional 2014-2020, modernizând condițiile în care se furnizează actul medical în Regiunea Nord-Est.

Contractele, în valoare de 11 milioane euro, vizează următoarele proiecte:

  • Modernizarea, dotarea și extinderea corpurilor ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, în valoare de 2.253.940 euro, pentru 15225 beneficiari de servicii medicale;
  • Extinderea, reabilitarea și dotarea infrastructurii medicale existente în vederea relocării ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Gura Humorului, în valoare de 1.883.019 euro pentru 7800 beneficiari de servicii medicale;
  • Extindere, modernizare și dotare cu echipamente și aparatură medicală a ambulatoriului Spitalului Municipal Vatra Dornei, în valoare de 2.253.712 euro, pentru 8000 beneficiari de servicii medicale;
  • Extindere și dotare ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgente Pașcani, în valoare de 2.176.183 euro, pentru 56.880 beneficiari de servicii medicale;
  • Reabilitarea, modernizarea și extinderea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Buhuși, în valoare de 2.253.567 euro, pentru 36.000 beneficiari de servicii medicale.

Pe lângă extinderea acestor unități medicale, proiectele vizează dotarea cu echipamentele necesare funcționării activităților de stabilire a diagnosticului și tratamentului ambulatoriu. Este de așteptat ca la finalul acestor investiții, să fie obținut acel plus de calitate pe care aceste infrastructuri să o confere sistemului de sănătate din orașele vizate, prin eficientizarea acestora, prin reducerea internărilor evitabile, cât și prin accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul ambulatoriilor.

Sursa: ADR Nord-Est

Vizualizări: 46