Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

FuckUp Nights continuă online! Ediție specială de carantină

Deși ne aflăm în plină pandemie la nivel global, Fuckup Nights România dă drumul camerei și microfonului și își invită comunitatea la premiera ediției de carantină. Fuckup Nights România reunește echipele de organizare din Brașov, București, Cluj Napoca, Iași, Oradea și Timișoara.

Dacă oricine poate să o dea în bară, iată că a venit și rândul Universului, iar din cauza acestui „fuckup” global totul va căpăta o nouă ordine. Dar, dacă este ceva ce am învățat deja la Fuckup Nights, aceasta este că atunci când eșecul te doboară de șapte ori, tu trebuie să te ridici de opt ori, de fiecare dată mai puternic. Ghidați de această mantră, organizatorii Fuckup Nights din cele șase orașe ale României unde au loc în prezent evenimentele au decis să pună laolaltă nereușitele profesionale ale invitaților lor de până acum – antreprenori și corporatiști din toate colțurile țării. 

Evenimentul este gratuit și va fi susținut în limba română.

În semn de apreciere pentru această ediție, participanții pot contribui cu o donație aici, în sprijinul spitalelor și a personalului medical, pentru lupta împotriva COVID-19, menționând în comentarii: Fuckup Nights Romania. Fondurile colectate vor fi redirecționate către Zi de bine, un ONG care ajută spitalele și personalul medical cu echipamente medicale și de protecție, dezinfectante și teste de diagnosticare în lupta cu COVID-19.

Speakeri

  • Cluj Napoca - Lorand Minyo, antreprenor cu 20 de ani de experiență în tehnologie, pasionat de inovație și biotehnologie;
  • București - Ana Maria Udriște, Fondator @Avocatoo și personal trainer,
  • Oradea - Ovi D. Pop, artist fotograf și 
  • Timișoara Sașa Bodeanu, instructor și practicant mindfulness.

Moderatorul acestei ediții speciale va fi: Ștefania Robu, organizatorul Fuckup Nights Cluj Napoca.

Fuckup Nights România, ediția de carantină va avea loc online, pe platforma Zoom, în data de 16 aprilie, începând cu ora 19:00. Înregistrările la eveniment se pot face aici.

Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina globală, dar și pe pagina de Facebook internațională.

www.fonduri-structurale.ro este partener al Fuck Up Nights București.

***

Fuckup Nights, parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Această mișcare globală care ia amploare cu rapiditate promovează, prin puterea exemplului vorbitorilor, concluziile constructive trase în urma nereușitelor profesionale.

Evenimentele au loc acum în peste 300 de orașe din aproximativ 90 de țări din toată lumea, iar în România se organizează independent în șase orașe - Brașov, București, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara. La fiecare ediție sunt invitați vorbitori din diferite zone de interes precum business, cultură, divertisment, sport etc.

Vizualizări: 584