Conform unui comunicat oficial emis în data de 30 martie, începand cu 27 martie, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va primi spre analiză și avizare dosarele de achiziții ale beneficiarilor publici de finanțare europeană nerambursabilă doar prin intermediul noului modul online destinat achizițiilor pentru proiectele de investiții publice finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Noile funcționalități privind transmiterea dosarelor de achiziții sunt disponibile pentru fiecare proiect în parte în cadrul platformei online de depunere proiecte.
În relația cu AFIR, beneficiarii publici vor putea depune prin intermediul modulului on-line programul achizițiilor pentru proiect, vor putea să încarce sau retrage dosarele de achiziții și să răspundă la solicitările de informații suplimentare ale AFIR. De asemenea, notificarea în urma verificării documentației depuse online va fi primită tot prin sistemul informatic.
Această nouă facilitate se referă la achizițiile specifice bunurilor, serviciilor și lucrărilor, derulate prin achiziție directă, procedura simplificată și licitație deschisă și se aplică submăsurilor:
Achizițiile derulate prin negociere fără publicare prealabilă, precum și modificarea contractelor de achiziție sau contestațiile în urma deciziilor comunicate de Centrele Regionale, cu privire la verificarea unei achiziții se vor depune în continuare, în format eletric.
Detalii privind pașii ce trebuie parcurși pot fi regăsite în cadrul paginii de instrucțiuni pentru modulele online.
Sursa: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale