Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
MADR îndeamnă fermierii să încheie contracte și să solicite apă pentru irigații

MADR îndeamnă fermierii să încheie contracte și să solicite apă pentru irigații

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), a adus ieri la cunoștința tuturor fermierilor că prin infrastructura de îmbunătățiri funciare se poate asigura apă gratuită până la punctele de livrare, acolo unde sunt încheiate contracte pentru anul 2020. Informarea vine în contextul lipsei precipitațiilor în multe regiuni ale țării, a regimului termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit din ultimele luni și raportat la situația actuală privind necesitatea creșterii producțiilor agricole.  

Conform comunicatului oficial, MADR, prin ANIF, suportă cheltuielile aferente asigurării unui nivel optim al apei pentru irigaţii la stațiile de punere sub presiune şi alte puncte de livrare, respectiv costul apei şi costul energiei electrice pentru pomparea apei de irigaţii, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat, în baza contractelor multianuale/sezoniere. În acest sens, MADR, prin ANIF și Direcțiile pentru agricole județene, încurajează și sprijină toți fermierii pentru încheierea contractelor sezoniere/multianuale, având ca obiect livrarea apei pentru irigaţii, în vederea asigurării unui nivel corespunzător de umiditate a solului, care să permită sau să stimuleze creșterea productivității agricole.

Din datele prezentate de ANIF rezultă că suprafața totală pregătită pentru contractare și aplicare a irigațiilor este de 1.045.183 ha, fiind deservite de infrastructura de îmbunătățiri funciare funcționabilă, din care 1.800 km de canale. ANIF a încheiat, până în prezent, 747 contracte, din care 620 multianuale și 127 sezoniere, pentru o suprafață totală de 830.242 ha.

Pe fondul măsurilor luate pentru a preîntâmpina răspândirea Coronavirusului (Covid – 19), în această perioadă, contractele se vor transmite în format electronic, la adresele de e-mail comunicate pe site-urile Filialelor Teritoriale și a unității centrale a ANIF: https://www.anif.ro/

În cazul fermierilor care nu au posibilitatea transmiterii unui e-mail/ fax, aceștia se pot adresa Filialelor Teritoriale ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, în vederea programării pentru semnarea contractelor. Modelul de Contract multianual/sezonier pentru asigurarea nivelului optim al apei de irigații la stațiile de punere sub presiune și alte puncte de livrare este pus la dispoziția fermierilor prin afișare pe site-ul MADR și pe site-ul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

Având în vedere că prin fondurile asigurate de la bugetul de stat se susține costul energiei electrice pentru pomparea apei de irigaţii și costul apei, Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, îndeamnă toți actorii implicați la un comportament responsabil și invită fermierii la încheierea contractelor și la solicitarea apei pentru irigații.

Sursă date și foto: MADR

Vizualizări: 115