Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

#COVID19 Măsuri de flexibilizare în cadrul Programului Europa Creativă

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a publicat o informare referitoare la implicațiile situației generate de actuala pandemie asupra proiectelor finanțate prin Programul Europa Creativă. Conform acestui document, în cazul proiectelor afectate de răspândirea COVID-19, liderii trebuie să semnaleze EACEA apariția problemei și să descrie impactul acesteia asupra implementării activităților. 
Conform comunicatului oficial, vor fi aplicate următoarele măsuri de flexibilitate:

Măsuri privind eligibilitatea costurilor acțiunilor în desfășurare

În cazul persoanelor care ar trebui să participe la mobilități, întâlniri sau evenimente și sunt împiedicate să facă acest lucru (de exemplu, deoarece recent au intrat în contact cu persoane afectate de virus sau s-au deplasat într-o zonă considerată a fi cu risc ridicat), EACEA poate considera eligibile cheltuielile cu transportul sau cazarea care nu au putut fi anulate și nu sunt rambursate din alte surse, cu condiția ca beneficiarii să depună documente justificative relevante în acest sens (în special cele care atestă că au solicitat rambursarea și că aceasta a fost refuzată). De asemenea, costurile trebuie să îndeplinească condițiile generale de eligibilitate stabilite în contractele de finanțare.

Măsuri care se iau în situația în care COVID-19 împiedică punerea în aplicare a proiectelor

În cazul în care executarea contractelor este împiedicată de COVID-19 (de exemplu, din cauza indisponibilității personalului-cheie, a imposibilității de a efectua activități într-o zonă afectată de virus sau a oricărui alt caz care ar putea fi considerat forță majoră), EACEA poate accepta întârzierea activităților sau înlocuirea lor. Astfel de schimbări vor putea fi efectuate doar în urma unei solicitări justificate de modificare a contractului, inclusiv prin extinderea perioadei de implementare.

Beneficiarii trebuie să păstreze documentele și dovezile relevante legate de aceste cazuri pentru situațiile în care va fi necesar să justifice ulterior orice fel de decizie pe care au luat-o și care a afectat implementarea proiectului, cu precădere din punct de vedere financiar.

În funcție de evoluția situației, EACEA va reveni cu actualizări ale acestei informări.

Sursa: Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

Vizualizări: 146