Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

#COVID19 POCU: Beneficiarii decid continuarea sau suspendarea implementării proiectelor în timpul stării de urgență

AM POCU a publicat astăzi un set de clarificări suplimentare cu privire la aplicarea instrucțiunilor nr. 4/2020 și nr. 5/2020, emise în martie 2020.

Conform clarificărilor, decizia privind continuarea sau suspendarea implementării proiectelor pe perioada stării de urgență aparține beneficiarilor și se realizează la inițiativa acestora.

Dacă beneficiarii decid suspendarea proiectelor, procedura a fost simplificată, fiind  necesară doar depunerea unei solicitări de suspendare a implementării proiectului.

Conform comunicatului, AM POCU a reglementat procedura de recuperare a întârzierilor acumulate. Astfel, AM/Organismul Intermediar va permite ca, în urma prelungirii, perioada de implementare a proiectului să depășească durata maximă prevăzută în ghidul solicitantului. Însă, valoarea finanțării aprobate nu poate fi depășită.

În ceea ce privește proiectele care includ scheme de antreprenoriat, administratorii acestora pot să:

  • continue în totalitate planurile de afaceri;
  • suspende implementarea unor afaceri care sunt afectate direct sau indirect de răspândirea virusului COVID-19;
  • suspende implementarea tuturor afacerilor din portofoliu.

Sursa: MFE

Vizualizări: 1701