Parlamentul European: Trebuie să investim mai mult în cercetare și să fim pregătiți pentru următoarea criză
Confom unui comunicat oficial emis la sfârșitul săptămânii trecute, măsurile de combatere a crizei ar trebui combinate cu un angajament pe termen lung față de programele de cercetare ale UE.
„Salutăm măsurile luate de comisarul Gabriel și punerea în comun a aproximativ 140 de milioane EUR pentru cercetarea COVID19. Comisia a lansat foarte rapid o cerere specială de exprimare a interesului în cadrul programului „Orizont 2020” și a implicat părțile interesate în cadrul parteneriatului public-privat al Inițiativei privind medicamentele inovatoare (IMI), a declarat raportorul pentru „Orizont Europa", Christian Ehler (PPE, DE).
„Acum trebuie să începem să reflectăm asupra viitorului pentru a fi mai bine pregătiți. Cercetarea și dezvoltarea au în mod evident un rol important în abordarea provocărilor globale. Acesta este un alt motiv de susținere a propunerii noastre de alocare a 120 miliarde EUR pentru programul Orizont Europa.”, a adăugat acesta.
Un test al capacității de a lucra împreună
„Criza în domeniul sănătății reprezentată de COVID19 ne face să ne concentrăm atenția. Principala prioritate este aceea de a opri răspândirea virusului. În umbră, se lucrează de urgență la găsirea unui tratament și a unui vaccin. Rata excepțională de contagiune a virusului ar trebui să ne facă conștienți de faptul că lumea noastră interconectată s-a micșorat considerabil și că acțiunea comună și coordonată între state este singura modalitate de a face față acestei crize”, a declarat Christian Ehler.
„Această criză este un test al capacității noastre de a lucra împreună în situații de urgență, pe de o parte, și de a rămâne fideli obiectivelor noastre pe termen lung, pe de altă parte. Atunci când această criză va fi depășită, trebuie să ne pregătim imediat pentru următoarea situație de criză. Aceasta înseamnă să investim mai mult în cercetare și să ne asigurăm că programele UE, cum ar fi Orizont Europa, nu devin dependente exclusiv de divergențele pe termen scurt între statele membre”, a concluzionat acesta.
COVID19: UE și industria vor finanța mai multe activități de cercetare prin intermediul Inițiativei privind medicamentele inovatoare
Inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), un parteneriat public-privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, a lansat ieri o cerere rapidă de propuneri de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de tratamente și metode de diagnosticare ca răspuns la epidemia COVID19. Fonduri în valoare de până la 45 de milioane EUR vor proveni din programul „Orizont 2020”, programul UE pentru cercetare și inovare.
Sursa: Parlamentul European