Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

#COVID19 Comisia Europeană: Orientări practice pentru a asigura fluxul continuu al mărfurilor în întreaga UE prin culoare verzi

Luni, Comisia a emis noi orientări practice în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menține circulația mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii. Pentru a se asigura că lanțurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcționeze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul rețelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru „culoarele verzi”. Punctele de trecere a frontierei pentru culoarele verzi trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor de marfă, indiferent de natura mărfurilor pe care le transportă. Trecerea frontierei, inclusiv toate verificările și controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute.

Puncte de trecere a frontierei pentru culoarele verzi

Procedurile de la punctele de trecere a frontierei pentru culoarele verzi trebuie reduse la minimum și simplificate, menținându-se un nivel strict necesar. Verificările și controalele medicale trebuie efectuate fără ca conducătorii auto să trebuiască să iasă din vehicule, iar conducătorii înșiși trebuie supuși doar unor controale minime. Nu trebuie să li se solicite conducătorilor vehiculelor de transport de mărfuri să prezinte niciun alt document în afara documentului de identitate, a permisului de conducere și, dacă este necesar, a unei scrisori din partea angajatorului. Trebuie acceptată prezentarea/depunerea documentelor pe cale electronică.

Niciun vehicul și niciun conducător al vreunui vehicul de transport de mărfuri nu trebuie să fie discriminați, indiferent de originea și destinația lor, de naționalitatea conducătorului auto sau de țara de înmatriculare a vehiculului.

În contextul actualei situații, se solicită totodată insistent statelor membre să suspende temporar toate interdicțiile de acces rutier valabile actualmente pe teritoriul lor, cum ar fi condusul la sfârșit de săptămână, pe timp de noapte și interdicțiile de la nivel sectorial.

Comisia încurajează statele membre să creeze coridoare sigure de tranzit care să le permită conducătorilor auto particulari și pasagerilor lor, cum ar fi lucrătorii din sectorul sănătății și din cel al transporturilor, precum și cetățenilor UE care sunt repatriați, indiferent de naționalitatea lor, să tranziteze țara direct, cu prioritate, în toate direcțiile necesare de-a lungul Rețelei TEN-T. Acest lucru trebuie făcut menținându-se cu strictețe pe ruta desemnată și luându-și pauzele necesare minime. Statele membre ar trebui să se asigure că dispun de cel puțin un aeroport funcțional pentru zboruri în scopuri de repatriere și în scopuri umanitare și de ajutorare.

Cooperare consolidată între statele membre ale UE și dincolo de granițele lor

În urma videoconferinței din 18 martie dintre miniștrii transporturilor din UE, Comisia a înființat o rețea de puncte naționale de contact și o platformă prin care să furnizeze informații privind măsurile naționale în domeniul transporturilor luate de statele membre ca răspuns la coronavirus. Punctele naționale de contact ar trebui să sprijine funcționarea eficace a punctelor de trecere a frontierei pentru culoarele verzi. Țările terțe învecinate sunt invitate să coopereze îndeaproape cu această rețea pentru a asigura fluxul de mărfuri în toate direcțiile.

Aplicarea unor norme pentru lucrătorii din sectorul transporturilor

Pentru a menține fluxul transporturilor, Comisia recomandă ca statele membre să ia măsuri pentru a asigura libera circulație a tuturor lucrătorilor implicați în transportul internațional, indiferent de modul de transport. În special, ar trebui să se renunțe la norme precum restricțiile de călătorie și carantina obligatorie a lucrătorilor din sectorul transporturilor care nu prezintă simptome. De exemplu, statele membre nu ar trebui să solicite ca lucrătorii din sectorul transporturilor să dețină un certificat medical care să dovedească faptul că sunt în stare bună de sănătate. Pentru a se garanta siguranța lucrătorilor din sectorul transporturilor, este necesar un nivel ridicat în ceea ce privește igiena și măsurile operaționale în aeroporturi, porturi, gări și alte noduri de transport terestru. Comunicarea de astăzi a Comisiei include o listă completă de recomandări pentru a proteja conducătorii auto de coronavirus (anexa 2).

Ar trebui să se considere că certificatele de competență profesională recunoscute la nivel internațional dovedesc într-o măsură suficientă că lucrătorul își desfășoară activitatea în domeniul transporturilor internaționale. În lipsa acestor certificate (nu toți conducătorii auto internaționali dețin un astfel de document) ar trebui acceptată o scrisoare semnată de angajator (anexa 3).

Toate aceste principii ar trebui să se aplice și resortisanților țărilor terțe dacă aceștia sunt esențiali pentru a asigura circulația liberă a mărfurilor în interiorul UE și cu destinația UE.

Sursa: Comisia Europeană

Vizualizări: 210