Beneficiarii finanțărilor din cadrul POIM au posibilitatea de prelungire a termenelor proiectelor
În contextului riscului de răspândire a infecției cu COVID-19, AM POIM a publicat Instrucțiunea nr. 28/2020 pentru luarea unor măsuri de excepție și prelungirea termenelor destinate beneficiarilor proiectelor finanțate în cadrul axelor prioritare 3-8.
Concret, rapoartele de progres care erau depuse lunar vor fi transmite trimestrial, în primele 10 zile calendaristice ale trimestrului următor celui pentru care se face raportarea, începând cu trimestrul al II-lea. Fișele de monitorizare vor putea fi actualizate trimestrial și vor fi transmise pe email, în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru.
Beneficiarii POIM ale căror proiecte trebuie implementate până la data de 30 septembrie 2020 pot trimite o solicitare de modificare a contractului, însoțită de modificarea graficului de activități, în termen de 10 zile lucrătoare.
Sursa: MFE