Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MLPDA: Continuă implementarea și finanțarea tuturor obiectivelor de investiții pentru care există contracte în vigoare, semnate în cadrul PNDL (etapele I și II)

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a emis un comunicat oficial în cadrul căruia a anunțat faptul că va continua implementarea și finanțarea tuturor obiectivelor de investiții pentru care există contracte în vigoare, semnate în cadrul PNDL (etapele I și II).

Pentru evitarea propagării unor informații nereale privind derularea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în contextul intrării în vigoare a Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, MLPDA a anunțat că PNDL se va derula în condiții normale, în ceea ce privește atât modul de implementare, cât și efectuarea plăților, cu respectarea prevederilor legale privind Programul.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 246