Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

APIA: Au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un număr de 70.960 cereri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un număr de 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare.

A fost reamintit faptul că se depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol cererea se depune la Centrele județene APIA, iar la Centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020 se va încheia la data de 15 mai 2020, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Conform comunicatului, fermierii sunt rugați să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform invitației primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Sursa: APIA

Vizualizări: 129