Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață 2020 se află în consultare publică!

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM, a publicat, în vederea dezbaterii publice, proiectul procedurii „Programului de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață 2020”. 

Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.

Schema de ajutor de minimis urmăreşte:

  • întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă;
  • dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2020 este de 40.000.000 lei. 

Prin implementarea programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 160 de beneficiari în anul 2020.

Descarcă procedura

Eventualele propuneri și observații se pot trimite pe adresa romania_hub@imm.gov.ro până la data de 6 martie 2020.

A fost precizat faptul că proiectul procedurii de implementare a programului va fi discutat în cadrul reuniunii Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din data de marți, 25 februarie 2020, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 2401