Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Transportul public din municipiul Slobozia va fi modernizat cu fonduri Regio de peste 28 de milioane de lei

Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare destinat proiectului „Reabilitare căi de rulare ale transportului public în municipiul Slobozia”.

Conform comunicatului oficial, administrația locală va autoriza o serie de investiții prin care vor fi diminuate emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului, precum și numărul deplasărilor cu autoturismele personale. În acest sens, vor fi create benzi de circulație destinate exclusiv transportului public, pe o lungime de peste opt mii de metri liniari, și piste de biciclete pe o suprafață de peste nouă mii de metri pătrați. Totodată, va fi modernizat spațiul pietonal, pentru creșterea siguranței pietonilor pe traseele pietonale, și va fi amenajat un spațiu verde pe o suprafață de peste 10 mii de metri pătrați. Implementarea proiectului va conduce la dezvoltarea unei rețele de transport ecologice și eficiente ce va susține mobilitatea persoanelor și a mărfurilor, creând astfel cadrul de dezvoltare a unui oraș inteligent și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Acest demers este complementar cu alte șapte aplicații, toate constituind măsuri destinate asigurării unei infrastructuri corespunzătoare mobilității urbane moderne, conforme prevederilor europene.

Administrația locală beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectiv specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Proiectul are un termen de implementare de 96 de luni, în perioada 27 februarie 2014 – 31 ianuarie 2022, și un buget a cărui valoare totală este de 28.171.340,42 lei. Din aceștia, aproape 24 de milioane de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, peste 3,6 milioane de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare eligibilă de peste 563 de mii de lei.

Sursa: ADR Sud-Muntenia

Vizualizări: 32