Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

3 investiții noi primesc finanțare de la MLPDA prin CNI

Luni, 3 februarie, au fost semnate 3 noi contracte de finanțare în valoare totală de peste 37,5 de milioane de lei.

Conform comunicatului oficial, este vorba de finanțarea Construirii Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia (jud. Alba), Construirea unui bazin didactic de înot la Remetea (jud. Harghita) precum și construirea a unei săli de sport cu o tribună de 180 de locuri în localitatea Babadag (jud. Tulcea).

În cazul Secției de Psihiatrie de la Spitalul Județean din Alba Iulia este vorba de o construcție nouă, cu un regim de înălțime subsol + parter + 2 etaje cu o suprafață totală de peste 3.400 mp. Subsolul va adăposti arhiva spitalului și spațiile tehnice, parterul va fi dedicat ambulatoriului de specialitate, etajul I va fi dedicat secției de femei (nevroze și psihoze) cu un total de 25 de paturi, iar etajul 2 va fi dedicat secției de bărbați (nevroze și psihoze) cu un total de 25 de paturi. Valoarea totală a contractului este de 17,6 milioane lei.

Bazinul de înot de la Remetea va fi o construcție nouă, după un proiect tip al CNI, și va fi dedicat în principal uzului didactic. Obiectivul respectă normele și recomandările federațiilor de profil și cuprinde un bazin de antrenament de 25 m x 12.5 m și o adâncime variabilă între 1.20 - 1.80 m.

De asemenea, proiectul prevede spații anexe vestiare – separate pe sexe, echipate cu dușuri și grupuri sanitare și spații tehnice. Valoarea contractului este de 10,9 milioane lei.

Sala de sport de la Babadag (jud. Tulcea) are o valoare de 9,1 milioane de lei și este realizată după proiectul tip al CNI. Obiectivul de investiții care va fi realizat pe str. Heracleea la nr 53A, poate găzdui evenimente sportive de nivel local și județean pe mai multe discipline sportive precum handbal, baschet, tenis și volei. Sala este prevăzută și cu vestiare atât pentru sportivi cât și pentru profesori și beneficiază și de o tribună de 180 de locuri pentru spectatori.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 438