Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisia Europeană a anunțat numele celor 28 de câștigători ai concursului de traducere Juvenes Translatores

Comisia Europeană a anunțat ieri numele celor 28 de câștigători ai concursului său de traducere Juvenes Translatores adresat liceelor. Andrei Iulian Vișoiu, elev al Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, este câștigătorul din partea României.

Tema din acest an a fost ce pot face tinerii pentru a contribui la conturarea viitorului Europei. Traducătorii Comisiei Europene au selectat câștigătorii din rândul a 3 116 participanți din școlile din întreaga Europă. România a fost reprezentantă de 32 de școli, respectiv 153 de elevi.

Cei mai buni tineri traducători din fiecare țară UE vor călători acum la Bruxelles pentru a-și ridica premiile și pentru a se întâlni cu traducătorii profesioniști ai Comisiei Europene.

Ediția din acest an a concursului a fost prima desfășurată integral online. Ea a avut loc la 21 noiembrie 2019, simultan în toate cele 740 de școli participante, de la Oulu, în Finlanda, la insula São Jorge din arhipelagul Azore, Portugalia.

Participanții au avut posibilitatea să aleagă să traducă din oricare două dintre limbile oficiale ale UE. Din cele 552 de combinații lingvistice disponibile, traducătorii au utilizat 150.

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores („tineri traducători” în latină) an de an, începând din 2007. În timp, acest concurs și-a lăsat amprenta asupra multora dintre participanții și câștigătorii lui. Unii au decis să studieze traducerea la universitate, iar alții s-au alăturat departamentelor de traduceri ale Comisiei Europene în calitate de stagiari sau traducători permanenți.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 169