Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri aprobate pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în Ședința Guvernului din 28 ianuarie 2020 a fost aprobată o Hotărâre prin care se completează HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, actul normativ aprobat ieri completează prevederile art.10 cu un alineat nou, alin.(7), care cuprinde suma de 411.000.000 lei, alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020.

Suma prevăzută asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

Conform comunicatului oficial, prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020. În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru fiecare an de implementare.

Sursa: MADR

Vizualizări: 66