Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 100 milioane lei pentru 38 de autobuze ecologice destinate transportului public de călători din municipiul Târgu Mureș

Pe lângă proiectele recent semnate din fonduri europene Regio 2014-2020, pentru importante investiții în domeniul învățământului, de această dată este vorba de unul dintre cele mai mari proiecte din Regiunea Centru, care asigură reducerea emisiilor poluante, prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Conform comunicatului oficial, municipalitatea din Târgu Mureș va achiziționa și va introduce în sistemul de transport public de călători 38 de autobuze hibrid, noi, în cadrul proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu titlul „Achiziționarea de autobuze ecologice care să deservească transportul public de călători al Municipiului Târgu Mureș”. Cererea de finanțare, a cărei implementare este coordonată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, are o valoare totală de aproape 104 milioane lei, prin care se vor atrage peste 18,7 milioane euro fonduri nerambursabile.

Domeniul de finanțare și termenul de finalizare a investițiilor:

Proiectul „Achiziționarea de autobuze ecologice care să deservească transportul public de călători al Municipiului Târgu Mureș” are o valoare totală de 103.971.380,90 lei, din care 85.651.441,39 lei (respectiv 18.724.082 euro) reprezintă fondurile europene solicitate, diferența de peste 18,3 milioane lei fiind contribuția municipalității târgumureșene la cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului. Fondurile solicitate sunt alocate din Programul Operațional Regional 2014-2020, prin Axa Prioritară 4 – Obiectivul Specific 4.1, pentru reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Beneficiarul finanțării a estimat că termenul de finalizare a investițiilor este data de 31 decembrie 2023.

Descrierea investițiilor:

Proiectul achiziționării de autobuze hibrid moderne în Târgu Mureș urmărește două ținte. În primul rând este vorba despre reducerea, până în anul 2024, a emisiilor de CO2 la nivelul transportului public local, prin introducerea în circulație a celor 38 autobuze hibrid de tip diesel-electric, care vor deservi traseele din municipiu. Pe de altă parte, se dorește creșterea, tot până în anul 2024, a numărului de utilizatori ai transportului în comun din Târgu-Mureș cu mai mult de 26.5%, ca urmare a realizării unor măsuri destinate încurajării utilizării transportului alternativ. În final, creșterea estimată a numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport modernizate este estimată la cel puțin 33.5%, ceea ce înseamnă un număr de peste 1.364.000 călători, într-un an, cu mai mult de 342.800 persoane față de varianta în care nu ar fi fost achiziționate aceste autobuze.

Municipalitatea a pregătit cerințele tehnice pentru aceste noi autobuze, printre acestea fiind elemente de design, de motorizare, dar și caracteristici tehnice speciale, pentru circulația urbană. Viitoarele autobuze hibride vor fi de tip solo, de capacitate medie (minim 70 persoane), cu o lungime totală de aproximativ 12 m, cu planșeu jos (podea complet coborâtă pe întreaga suprafață a autobuzului) și facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă. Caroseria trebuie să fie fără etaj, conformă normelor și directivelor CE, destinate transportului urban de calatori. Autobuzele vor avea omologările acordate de către autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, în baza directivelor-cadru privind cerințele specifice pentru omologarea vehiculelor cu propulsie electrică. Toate autobuzele hibrid trebuie să aibă trei uși, sistem de climatizare sau aer condiționat, sistem audio-video de informare a călătorilor, un sistem de numărare a călătorilor și un sistem de supraveghere video. Din punct de vedere funcțional vehiculele trebuie să fie dotate cu cablarea de bază necesară instalării sistemului de e-ticketing, iar în privința manevrabilității autobuzele trebuie să se înscrie, în oricare sens de bracaj, în interiorul unui cerc cu raza de 12,5 m, fără ca vreunul din punctele sale extreme să depășească perimetrul cercului.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 56