Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi contracte de finanțare au fost semnate în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria

Programul Interreg V-A România–Ungaria a anunțat vineri semnarea, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România, în calitate de Autoritate de Management, a 7 noi contracte de finanțare pentru proiectele selectate în cadrul Apelurilor deschise 1, 2 și 3, precum și în cadrul Apelului Restrâns 2 – Faza Aplicației Finale.

Cele 7 proiecte contractate au o valoare totală de 28.423.104,51 euro, din care 24.146.581,53 euro reprezintă finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Alocarea fondurilor FEDR în cazul celor șapte noi contracte semnate este de 14.968.933,71 euro pentru beneficiarii români, respectiv 9.177.647,82 euro pentru beneficiarii maghiari.

Proiectele contractate vizează îmbunătățirea nivelului de siguranță a populației din regiunea transfrontalieră (Prioritatea de investiție 5/b), promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și între cetățeni (Prioritatea de investiție 11/b), precum si investiții în infrastructura medicală în vederea creșterii accesului populației la servicii medicale îmbunătățite (Prioritatea de investiție 9/a).

Descarcă lista proiectelor

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 106