În cursul zilei de vineri, 15 noiembrie 2019, au fost aprobaet două proiecte de acte normative de ministrul Oros, după cum urmează:
Prin acest act normativ se modifică resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de H.G.nr. 107/2019, respectiv, de la maximum 233.190.000 lei, la maximum 292.925.517,8 lei.
Prin suplimentarea sumei se va asigura susținerea financiară a tuturor solicitanților eligibili din cadrul schemei (inclusiv pentru ciclul II de producție), astfel încât programul să fie aplicat de o manieră unitară și nediscriminatorie.
Pentru ciclul II de producție, care se încheie la data de 20 decembrie 2019, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a Municipiului București estimează un număr de 6.538 beneficiari.
Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate încurajează fermierii să cultive tomate în perioadele de extrasezon, contribuind astfel la asigurarea necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă.
Valoarea totală a plafoanelor pentru anul de cerere 2019 este de 109.236.500 euro, echivalentul a 518.829.680,4 lei. Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor aferente fiecărei scheme la efectivul de animale eligibile/kg gogoşi crude de mătase eligibile.
În perioada următoare ambele proiecte de acte normative vor parcurge procedura de avizare interministerială.
Sursa: MADR