Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost modificată perioada de implementare a proiectelor nefinalizate pe apelurile dedicate Unităților de Primiri Urgențe și Ambulatoriilor din cadrul POR

Miercuri, 16 octombrie, AM POR a modificat Ghidul solicitantului pentru Axa prioritara 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – „Investiții în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, PROIECTE NEFINALIZATE, Obiectivul specific 8.1, Operațiunea A - Ambulatorii „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate” și Obiectivul specific 8.2 – „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe, aferent următoarelor apeluri de proiecte:

  • POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/7 regiuni – Nefinalizate - COD APEL 420/8
  • POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/ITI – Nefinalizate - COD APEL 421/8
  • POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/7 regiuni – Nefinalizate - COD APEL 422/8
  • POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/ITI – Nefinalizate - COD APEL 423/8,

cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobată astăzi, 16 Octombrie a.c., prin Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2919/2019

Conform modificărilor, perioada de implementare a activităților proiectului va fi de maximum 30 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Restul condițiilor și al prevederilor din Ghidul specific rămân neschimbate.

Descarcă Ordin

Sursa: ADR Sud Muntenia

Vizualizări: 194