Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: Ghidul privind dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale - ambulatoriu - Delta Dunării, în consultare publică

AM POR a publicat joi, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 8 –„Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Operațiunea 8.1.A – Ambulatoriu - Zonă de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării.

Apelul ce urmează a fi lansat face parte din Prioritatea de investiţii 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A – Ambulatoriu, din cadrul Zonei ITI Delta Dunării.

Apelul a mai fost lansat în anul 2018, însă niciun proiect nu a fost declarat eligibil. Concomitent, la acea vreme au fost lansate apeluri dedicate celor 7 regiuni de dezvoltare ale României, iar sumele alocate au fost epuizate, înregistrându-se chiar o supracontractare aprobată la 200% din alocarea pe fiecare regiune.

Ținând cont de faptul că indicatorii și obiectivele intermediare în cadrul Axei prioritare 8 au fost atinși, cât și de faptul că apelul este dedicat Zonei de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, actualul ghid este pus în consultare publică cu o valoare minimă eligibilă de 100.000 euro și maximă eligibilă până în 50.000.000 euro /per proiect (pragul de proiect major, aşa cum este el definit în legislația comunitară).

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 15 octombrie 2019 (5 zile lucrătoare).

Sursa: AM POR

Vizualizări: 165