Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Inițiativa pentru IMM-uri: Autoritățile române au alocat suplimentar 150 de milioane de euro pentru program

Ca urmare a implementării cu succes a Inițiativei pentru IMM-uri în România (SMEi), autoritățile române au alocat suplimentar 150 milioane euro din Programul Operațional Regional, cu cofinanțare prin FEDR, ridicând bugetul FESI din cadrul inițiativei până la 250 milioane euro. Prin această creștere și împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI și a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibile pentru companiile românești grație Inițiativei pentru IMM-uri.

În acest context, au fost semnate noi contracte și modificări ale acordurilor existente cu intermediarii financiari români prin care se majorează volumul finanțărilor. Conform comunicatului oficial, acordurile cu CEC Bank, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank, precum și cele existente, încheiate cu Banca Transilvania și ING Bank România, vor contribui la sprijinirea a aproximativ 5.000 de IMM-uri și start-up-uri care au nevoie de finanțare. Acordurile cu instituțiile financiare menționate urmăresc să faciliteze accesul la finanțare al firmelor românești, prin garanții de 60% pentru fiecare împrumut și prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.

Inițiativa pentru IMM-uri (SMEi) din România, înființată în octombrie 2016, face parte dintr-o inițiativă mai largă a Comisiei Europene și a Grupului BEI, care beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene prin programele FEDER și Horizon 2020.

Inițiativa urmărește încurajarea statelor membre să își dubleze volumul Fondurilor ESI investite prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 și stimularea competitivității micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii ale României, printr-un acces mai bun la finanțare. SMEi a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid și eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă și stimulării creșterii. Inițiativa pentru IMM-uri este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu cofinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europeană în România

Vizualizări: 1474