Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Finanțare Regio pentru modernizarea centrului comunitar din cartierul Oborul Nou, Călărași

În data de 4 octombrie a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Modernizare centru comunitar existent și amenajare zonă adiacentă (Obor Nou)”.

Pentru a crește calitatea vieții populației din cartierul Oborul Nou, Primăria Municipiului Călărași beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.3 – „Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 4.3 – „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”.

Astfel, vor fi finanțate lucrări prin care centrul comunitar din zona marginalizată va fi modernizat, devenind pe această cale un mediu propice de desfășurare a activităților complexe destinate ocupării forței de muncă, creșterii nivelului educației, precum și îmbunătățirii serviciilor sociale. Prin aceste investiții, numărul populației aflate în risc de excluziune socială va fi diminuat, locuitorii cartierului Oborul Nou beneficiind de oportunitățile menite a-i înzestra cu abilitățile, cunoștințele și experiența necesare atingerii întregului lor potențial de dezvoltare. De asemenea, crearea unui climat social pozitiv, va conduce la creșterea toleranței, la reducerea discriminării, precum și la creșterea încrederii populației în instituțiile ce asigură serviciile sociale integrate la nivel comunitar.

Având o perioadă de implementare de 36 de luni, începând cu 31 august 2018, proiectul vizează investiții a căror valoare totală se ridică la 1.195.505,24 lei. Din aceștia, peste un milion de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, peste 155 de mii de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare eligibilă de aproape 24 de mii de lei.

În prezent, din cele 1.172 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării (SUERD) înregistrate la nivelul regiunii Sud Muntenia prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,9 miliarde de lei, 74 de cereri de finanțare, cu o valoare solicitată de peste 1,4 miliarde de lei, au fost depuse de cele șapte municipii reședință de județ din regiunea noastră, în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Dintre acestea, 17 aplicații, cu o valoare solicitată de peste 232 de milioane de lei, au fost depuse de Primăria Municipiului Călărași.

Sursa: ADR Muntenia

Vizualizări: 53