Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 91,5 milioane lei pentru modernizarea sistemului de transport public local din municipiul Deva prin POR

Un nou contract de finanțare în cadrul Regio–Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 a fost semnat joi pentru proiectul privind „Modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente”.

Este cea de-a doua componentă contractată a unei investiții complexe, care are ca obiectiv reducerea emisiilor de dioxid de carbon în municipiul Deva, prin promovarea mobilității urbane bazată pe folosirea transportului public de călători nepoluant, îmbunătățit, modern, ca alternativă la transportul individual cu mașina.

În total, cele două componente (două proiecte) depășesc valoarea totală de 91,5 milioane lei. Prima componentă, proiect contractat în iulie 2019, a vizat „Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziționarea de vehicule ecologice”. În cadrul componentei 1 vor fi achiziționate 26 de autobuze electrice și vor fi amenajate 33 de stații de încărcare a vehiculelor.

Noul proiect contractat prevede:

  • înființarea unui depou pe strada Depozitelor (14.202 mp), unde va funcționa și un dispecerat,
  • reabilitarea străzii și a trotuarelor aferente străzii Depozitelor;
  • amenajarea unui sens giratoriu pe strada Piața Gării;
  • înființarea de stații de capăt și de încărcare autobuze;
  • crearea/modernizarea și dotarea stațiilor pentru călători (adăposturi, alveole, info călători etc.) –un total de 113 stații de transport public construite/ modernizate.

De asemenea, prin proiect sunt prevăzute introducerea unor sisteme de e-ticketing–soluție de taxare bazată  pe utilizarea cardului contactless și bilete de hartie, de monitorizare a mijloacelor de transport și dispecerizare vehicule.

Valoarea totală a proiectului este de 46.735.264,83 lei, din care 45.800.559,50 lei finanțare nerambursabilă.

Perioada de implementare este de 28 de luni.

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 211