Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

În mai puțin de o săptămână se deschid înscrierile din cadrul programului pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

Începând cu data de 24 septembrie 2019, ora 10.00, va deveni activă, pe site-urile www.aippimm.ro si www.imm.gov.ro, aplicația de înscriere în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului 2019.

Programul urmărește, prin organizarea unui târg naţional pentru artizanat și meșteșuguri 2019, susținerea micilor meșteșugari în promovarea produselor proprii și conservarea și stimularea promovării mai largi a tradițiilor autohtone prin:

  • câștigarea de piețe externe noi pentru acest tip de produse și servicii;
  • stimularea cererii interne de servicii și produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;
  • creșterea vizibilității pe piață atât a meșteșugarilor, cât și a produselor și serviciilor furnizate de aceștia;
  • îmbunătățirea accesului meșteșugarilor la informații de piață și facilitarea valorificării acestor informații;
  • dezvoltarea contactelor de afaceri și stabilirea unor legături parteneriale;
  • promovarea serviciilor și produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiționale și având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.

Pentru mai multe detalii cu privire la program și procedură, click aici.

Târgul National pentru Artizanat și Meșteșuguri va avea loc în incinta Muzeului Bran din comuna Bran, județul Brașov, în perioada 27 – 29 septembrie 2019.

Sursa: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Vizualizări: 170