Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Finanțare europeană pentru 8 tramvaie și modernizarea altor 20 în Arad

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Arad au semnat, pe data de 13 septembrie 2019, contractul prin care va fi asigurată finanțarea pentru opt tramvaie noi, modernizarea altor 20 de tramvaie din parcul auto actual și lucrări de infrastructură pentru calea de rulare.

Proiectul „Modernizarea Sistemului de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu Strada Pădurii, între Strada Abatorului și Strada Condurașilor” va beneficia de 21.02 milioane de euro finanțare nerambursabilă prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabile. 

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv și eficient, prin achiziția de material rulant și modernizarea celui existent, astfel încât să se reducă deplasările cu mașina personală și nivelul emisiilor de dioxid de carbon.

Proiectul prevede achiziționarea a 8 tramvaie noi, eficiente energetice, de capacitate medie, modernizarea a 17 tramvaie seria GT6 și 3 tramvaie seria GT8, respectiv achiziționarea unui sistem electronic de taxare (e-ticketing) și de management al traficului – panouri de informare, sistem de localizare automată a vehiculelor (AVLS) și managementului flotei, camere CCTV la bord și un sistem acustic de informare a călătorilor la bord.

De asemenea, va fi reabilitată linia cale de tramvai și rețeaua aeriană de contact aferentă pe o lungime de 3,2 kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 117.661.387,24 lei, din care 99.463.913,32 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 28 de luni.

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 205