Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

621 de milioane de euro fonduri europene pentru cercetătorii la început de carieră. Un român printre beneficiarii finanțării

Pe data de 03.09.2019, Comisia Europeană a anunțat rezultatele competiției din acest an pentru Starting Grants („Granturile de lansare”) ale Consiliului European de Cercetare (ERC), care fac parte din programul de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020. Subvențiile, în valoare totală de 621 milioane EUR, au fost acordate către 408 oameni de știință aflați la început de carieră pentru a-i ajuta să își construiască propriile echipe și să efectueze cercetări de pionierat într-o varietate de discipline, în același timp cu crearea a aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru semenii postdoctorali, doctoranzi și alte persoane.

Cercetarea va aborda diferite subiecte, inclusiv studierea modului în care alimentele forestiere ar putea oferi soluții pentru foamea mondială; evaluarea intensității, frecvenței și distribuției nivelurilor extreme ale mării în Europa; cercetarea modului în care companiile de tehnologie își promovează produsele și caută încrederea consumatorilor; sau dezvăluirea abilităților de supraviețuire ale organismelor unicelulare. Cercetarea trebuie realizată într-o organizație de cercetare publică sau privată situată într-unul din statele membre ale UE sau din țările asociate. Finanțarea (maxim 2,5 milioane EUR pe subvenție, inclusiv până la 1 milion EUR pentru acoperirea costurilor extraordinare) este prevăzută până la cinci ani. Cererile de propuneri sunt publicate o dată pe an pentru fiecare schemă.

Anul acesta s-a aflat și un cercetător român printre câștigători. Dr. Alexandru Tomescu, cercetător în  științe computaționale la Universitatea din Helsinki, a primit un grant de 1.5 milioane de euro din partea European Research Council (ERC). Proiectul său va aduce contribuții semnificative pentru analiza datelor din secvențierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical.

 Dr. Tomescu a absolvit studii universitare în informatică la Universitatea din București și a obținut titlul de doctor la Universitatea din Udine, Italia.

Corina Chircea,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Consiliul European de Cercetare și Comisia Europeană

Vizualizări: 232