Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Antreprenorii români care vor să-și internaționalizeze afacerile se pot înscrie la International Business Forum!

A doua ediție a International Business Forum – IBF va fi organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în data de 5 septembrie 2019, la Palatul Parlamentului. Conferința IBF se adresează antreprenorilor români care vor să-și internaționalizeze afacerile și doresc să identifice oportunități de dezvoltare pe noi piețe.

Obiective

Dezvoltarea companiilor românești, consolidarea relațiilor comerciale cu parteneri străini, expansiunea pe piețele din întreaga lume și extinderea investițiilor în economia românească sunt principalele obiective ale MMACA în zona diplomației comerciale și a susținerii mediului de afaceri.

Participanți

La eveniment vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri autohton, ai Corpului Diplomatic (ambasadori și consilieri economici acreditați la București), precum și consilierii economici ai României din străinătate, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, patronatelor și ai camerelor de comerț.

Participanții, români și străini, vor avea posibilitatea de a afla particularitățile diverselor piețe de desfacere, facilitățile fiscale, detalii despre pachetul legislativ din țările de origine, în scopul identificării viitorilor parteneri de business, pentru crearea de noi afaceri sau dezvoltarea celor deja existente.

Totodată, reprezentanțele diplomatice de la București vor avea posibilitatea să organizeze standuri de țară pe toată durata evenimentului.

Domenii de interes

La ediția IBF 2019, domeniile de discuție din cadrul panelurilor vor fi:

  • mentoring pentru start-up,
  • internaționalizarea IMM-urilor,
  • comerț exterior,
  • e-commerce,
  • e-guvernare, IT&C și R&D, banking, smart city și mobilitate urbană,
  • fonduri europene 2014-2020/2021-2027 și
  • produse românești pe piețe internaționale.

Înscrierea se realizează online. Click aici pentru accesarea formularului.

Informații complete și înscrierea pentru participare se pot găsi aici.

Sursa: MMACA

Vizualizări: 281