Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

5,70 milioane de lei pentru infrastructura educațională din regiunea Centru

Două contracte cu finanțare au fost semnate, pe data de 21.08.2019, prin care se vor face investiții în construirea și modernizarea grădinițelor, cu echipamente și mobilier de ultimă generație. Proiectele au o valoare totală de 5,70 milioane lei, din care 4,81 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată. Acestea se vor finanța prin prioritatea de investiții 10.1 a Programului Operațional Regional 2014-2020. Scopul acestor proiecte este de a pune bazele unui proces educațional eficient printr-o infrastructură performantă, mai ales în mediul rural unde condițiile dezvoltării educației de calitate  sunt precare.

Proiectul „Reabilitare și dotare a grădiniței Csalóka, comuna Ciumani, județul Harghita”, al cărui beneficiar este Primăria comunei Ciumani, are o valoare totală de 3,54 milioane de lei, din care 2,73 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate din bugetul POR 2014-2020. Termenul de finalizare al proiectului este estimat la data de 30.06.2021.

Proiectul depus de primăria Comunei Bălăușeri vizează „Construirea Grădiniței în localitatea Agrișteu, județul Mureș” și are o valoare totală de 2,16 milioane de lei, din care 2,08 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din bugetul POR 2014-2020. Grădinița va fi finalizată până la 31.08.2021.

Proiectul vizează construirea unei noi clădiri în vederea desfășurării activităților educaționale ale Grădiniței cu program Normal Agrișteu, precum și achiziția de echipamente moderne, conform celor mai noi standarde preșcolare pentru condiții ideale ale procesului educațional.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 78