Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

480 tineri de la sate vor învăța despre importanța implicării în dezvoltarea comunității printr-un proiect european

Miercuri, 21 august 2019, a avut loc lansarea oficială a proiectului național „O șansă pentru tinerii din mediul rural”, dezvoltat de Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România, Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța.

Scopul unui astfel de demers este crearea unei rețele de lucrători tineri în mediul rural, care să contribuie la dezvoltarea proiectelor și politicilor dedicate lor.

Concret, 480 tineri de la sate vor învăța, pe parcursul acestui program, cum pot sprijini comunitatea din care provin și cum pot ajuta și alți tineri să-și dezvolte abilitățile și să stimuleze cooperarea și participarea acestora în viața comunității.

 ***

GAL-urile sunt cele responsabile pentru întocmirea unor proiecte de dezvoltare locală și primesc finanțare prin intermediul programului LEDER din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). GAL-urile pot să asigure finanţări nerambursabile atât pentru sectorul economic, agricol şi nonagricol, cât şi pentru administraţia locală, cu scopul de a contribui la dezvoltarea zonelor incluse în grup.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 74