Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Tulcea: Investiţii de 7 milioane de lei pentru comuna Casimcea prin PNDL

Locuitorii comunei Casimcea (județul Tulcea) au, începând de luni, 19 august, o şcoală şi un dispensar modernizate cu fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Şcoala generală din comună dispune acum şi de un teren de sport modern, cu o suprafaţă de 600 mp, valoarea totală a investiţiei fiind de 600.000 de lei.

Reabilitarea dispensarului a fost necesară întrucât unitatea medicală a funcţionat, iniţial, într-o clădire cu risc seismic de gradul 2 şi, ulterior, într-un alt imobil care nu dispunea de spaţiu suficient. Astfel, în urma lucrărilor, în valoare de 6,4 milioane de lei, dispensarul are o suprafaţă de 235 mp şi dotări moderne, de care vor beneficia cei aproximativ 3.000 de locuitori ai comunei.

Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Vizualizări: 95