Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost publicată o serie de precizări privind condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanțărilor acordate prin PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a făcut o serie de precizări privind condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) constituiți ca grupuri de producători, în urma modificării Legii cooperației agricole nr. 566/ 2004.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice şi juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secțiunii A «Agricultură, silvicultură şi pescuit», din diviziunile 10, 11 și 12 ale secțiunii C «Industria prelucrătoare».

Actuala modificare a Legii cooperativelor aduce și avantaje consistente pentru beneficiarii PNDR constituiți în astfel de forme asociative, printre care menționăm scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole pentru primii 5 ani de la intrarea în producție sau scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor cedate către cooperativă.

Grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol pot depune la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) solicitări de finanțare pentru decontarea costurilor de înființare și funcționare. Cererile de finanțare se pot depune prin submăsurile 9.1 (pentru sectorul agricol) și prin 9.1a (pentru sectorul pomicol) din PNDR 2020, în limita fondurilor disponibile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2019, ora 16:00.

Fondurile totale disponibile pentru sectorul agricol (submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”) sunt de 7.729.354 euro, iar pentru sectorul pomicol (submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”) sunt de 5.300.811 euro. Finanțarea acordată prin PNDR este 100% nerambursabilă, dar nu poate depăși suma maximă de 100.000 euro/ an și 10% din valoarea producției comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoașterea grupului de producători.

Sursa: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Vizualizări: 175