Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNDR: Din 22 iulie se pot depune proiecte pe primul apel din 2019 dedicat dezvoltării fermelor mici!

AFIR a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3) din cadrul PNDR 2014-2020 și a anunțat deschiderea, începând cu 22 iulie, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare.

Micii fermieri pot primi prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” finanțare nerambursabilă în procent de 100% în valoare de 15.000 euro. Această sumă de bani se acordă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în momentul în care finalizează obiectivele propuse printr-un plan de afaceri.

Cheltuielile propuse prin Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziția de teren sau material biologic, efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol, sau cel privind potenţialul agricol, precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile atâta timp cât susțin obiectivele propuse pentru dezvoltarea fermei.

Perioada de depunere a proiectelor este 22 iulie – 31 decembrie 2019, ora 16:00. Fondurile disponibile pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării) sunt de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro pentru zona montană.

Descarcă Ghidul

Descarcă Anunțul de lansare a apelului

Sursa: AFIR

Vizualizări: 1872