Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Constelația bibliotecilor – proiect cu finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului Cultural Național

În perioada iulie-octombrie 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași implementează proiectul „Constelația bibliotecilor”. Acest proiect urmărește inovarea și diversificarea serviciilor de bibliotecă, prin înființarea unor cluburi de astronomie în cinci biblioteci din județul Iași, mai exact în comunele Deleni, Ceplenița, Erbiceni, Belcești și Șipote. Cele cinci biblioteci au fost selectate în baza evaluării activității acestora de către Comisia de coordonare și îndrumare metodică din cadrul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate cinci kit-uri de astronomie (telescoape și accesorii care vor rămâne celor cinci biblioteci), se vor desfășura cursuri de inițiere în domeniu pentru bibliotecarii implicați, vor avea loc ateliere de cunoaștere și manevrare a echipamentelor specifice, de realizare în condiții optime a observațiilor astronomice și de obținere și prelucrare a astrofotografiilor lunare și planetare.

Valoarea totală a proiectului este de 63.536 lei, din care 56.536 lei reprezentând finanțare nerambursabilă din partea AFCN și 7000 lei este contribuția proprie a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Iași.

Sursa: Facebook Administrația Fondului Cultural Național

Vizualizări: 627