Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi investiții destinate clădirilor rezidențiale din municipiul Giurgiu prin POR

În data de 8 iulie a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, municipiul Giurgiu, Ansamblul 4”.

Proiectul Primăriei Municipiului Giurgiu beneficiază de finanțare prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 3 - „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.

Astfel, prin această aplicație, administrația locală își propune să îmbunătățească eficiența energetică a infrastructurii clădirilor rezidențiale cuprinse în cel de-al patrulea ansamblu. În acest sens, vor fi efectuate lucrări de reabilitare termică la 254 de gospodării ce vor determina scăderea consumului de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Valoarea totală a proiectului depus spre finanțare de autoritățile municipale giurgiuvene este de 5.307.777,07 lei. Din aceștia, peste 2,6 milioane de lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproape 461 de mii de lei reprezintă contribuția de la bugetul de stat, în timp ce peste două milioane de lei constituie cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Implementarea proiectului se realizează 72 de luni, în perioada 1 aprilie 2016 – 28 martie 2022.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Vizualizări: 133