Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Prin POR se va moderniza Ambulatoriul de specialitate din Caracal și se va reabilita termic clădirea Liceului Ștefan Diaconescu

Pe data de 11 iunie 2019, au fost semnate două proiecte care se vor implementa în regiunea Sud-Vest Oltenia și care vor beneficia de fonduri din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Unul dintre aceste proiecte presupune reabilitarea, modernizarea și echiparea Ambalatorului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Caracal, iar pentru realizarea lui, Municipiul Caracal va beneficia de 10.045.350, 06 lei din POR, valoarea totală a proiectului fiind de 10.227.004,72 lei. Contractul de finanțare a fost semnat în cadrul Axei prioritare 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Operațiunea A – Ambulatorii. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea calității serviciilor medicale și a gradului de accesibilitate a populației deservite la standarde impuse de normele europene.

Cel de-al doilea proiect „Reabilitare termică - Creșterea eficienței energetice în clădirile publice - "Liceul Stefan Diaconescu", în orașul Potcoava, județul Olt” are ca obiectiv general reducerea costurilor aferente întreținerii clădirii: Liceul „Ștefan Diaconescu” din orașul Potcoava din punct de vedere al eficienței energetice, precum și oferirea unui confort hidrotermic optim desfășurării activității aferente destinației clădirii. Acest contract a fost semnat în cadrul Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritate de investiții 3.1. – Operațiunea B – Clădiri publice. Proiectul, ale cărui costuri totale sunt de 1.193.594,04 lei, va beneficia de 862.553,65 lei prin POR.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia

Vizualizări: 190