Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Ghid în consultare privind „Creșterea nivelului de competențe al profesioniștilor în domeniul situațiilor de urgență”

AM POCU a supus în data de 03 mai 2019 spre consultare publică Ghidul solicitantului – condiții specifice „Creșterea nivelului de competențe al profesioniștilor în domeniul situațiilor de urgență”, aferent POCU 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul specific 4.8: Îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical.

Managementul situațiilor de urgență înseamnă aplicarea unor politici, proceduri și practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea și reevaluarea riscurilor, în vederea reducerii acestora, astfel încât comunitățile umane și cetățenii sa poată trăi, munci și să își satisfacă trebuințele și aspirațiile într-un mediu fizic și social durabil.

Pentru prezentul apel de proiecte, bugetul alocat în cadrul axei prioritare 4, PI 9.iv/ Obiectiv specific 4.8, dedicat atât regiunilor mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia), cât și regiunii dezvoltate (București- Ilfov) este de 7.500.000 euro (Contribuția UE + Contribuția RO) din care:

  • pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia), suma totală disponibilă este de   6.653.008,01 euro, din care contribuția UE este de 5.655.056,81 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este de  997.951,20 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
  • pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de  846.991,99 euro, din care contribuția UE este de  677.593,59 euro (corespunzând unei contribuții UE de  80%), iar contribuția națională este de  169.398,40  euro (corespunzând unei contribuții naționale de 20%).

Descarcă ghidul

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise pe adresa: consultare.pocu@fonduri-ue.ro.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 322