Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri nerambursabile în valoare de 7,4 milioane de lei pentru extinderea Ambulatoriului din Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Fetești

Vineri, 29 martie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea și dotarea cu echipamente medicale a Ambulatoriului din structura Spitalului Municipal Anghel Saligny-Fetești”.

În acest context, Primăria Municipiului Fetești, în calitate de beneficiar de fonduri nerambursabile, primește finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul specific 8.1 „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A – „Ambulatorii”.

Prin demersul ce are ca obiectiv extinderea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean „Anghel Saligny”, administrația din municipiul Fetești, va reorganiza spațiul aferent Ambulatoriului, va dota cu mobilier și echipamente atât Ambulatoriul, cât și Laboratorul de radiologie și imagistică medicală, astfel încât locuitorii municipiului Fetești să beneficieze de mai multe specializări medicale, precum și de servicii medicale la standarde înalte. Din cele 10.692.543,64 de lei, la cât se ridică valoarea totală a proiectului, 7,4 milioane de lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproape 3 milioane de lei este contribuția din bugetul de stat, iar peste 200 de mii de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Proiectul va fi implementat în 38 de luni, începând cu 15 decembrie 2017.

***

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a înregistrat până în prezent 1.143 de proiecte (inclusiv aplicațiile din cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 7,5 miliarde de lei. Dintre acestea, 86 de aplicații, având o valoare eligibilă finanțată din FEDR și bugetul de stat, de peste 880 de milioane de lei, provin din județul Ialomița, în cadrul Axei prioritare 8 fiind înregistrate 6 aplicații ce au o valoare totală eligibilă de peste 56 de milioane de lei.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Vizualizări: 90