Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 1200 de apartamente din Alba Iulia primesc fonduri nerambursabile pentru izolare termică

Două noi contracte de finanțare nerambursabilă, semnate la sediul ADR Centru, asigură fondurile necesare reabilitării termice și reducerii consumului energetic pentru 13 dintre cele mai mari blocuri din municipiul Alba Iulia. Contractele au o valoare totală de peste 40 milioane lei. Fondurile nerambursabile necesare pentru realizarea proiectelor sunt alocate din bugetul regional al POR 2014-2020, Prioritatea de investiții 3.1A. 

Creșterea performanței energetice a construcțiilor rezidențiale din municipiul Alba Iulia în contextul creșterii calității vieții se va realiza prin cele două proiecte pentru mai mult de 2100 de cetățeni din Alba Iulia care trăiesc în cele 1215 de apartamente din blocurile reabilitate. Valoarea totală a proiectelor este de 40,65 milioane lei, din care 19,84 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate pentru realizarea lucrărilor, respectiv 60,00% din valoarea eligibilă a cererilor de finanțare (echivalent a 4,32 milioane euro). Diferența dintre cele două sume reprezintă contribuția financiară a beneficiarului, respectiv a Primăriei municipiului Alba Iulia și a locatarilor, pentru realizarea proiectului. Până în ianuarie 2020 se vor realiza lucrările prevăzute în proiect, respectiv înlocuirea tâmplăriei exterioare din lemn sau metal, existente la camerele de locuit și balcoane, inclusiv cele destinate accesului în blocul de locuințe. Lucrările mai prevăd izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren expandat, ignifugat de 10 cm, aplicarea suportului pentru tencuială decorativă, izolarea termică perimetrală a ferestrelor, izolarea pereților din casa scării, termo-hidroizolarea acoperișurilor cu strat termoizolant din plăci de polistiren expandat ignifugat de înaltă densitate de 15 cm grosime. Se vor mai realiza și alte lucrări conexe care contribuie la implementarea componentelor, printre care sunt termoizolarea planșeului peste parter și a pereților dintre windfang și apartamente cu polistiren expandat ignifugat de 8 cm și vopsitorie lavabilă, lucrări de înlocuire a șorțului de tablă, montarea de glafuri interioare din PVC și exterioare din aluminiu vopsit electrostatic. Finisajul fațadelor se va realiza cu tencuială decorativă de exterior, se vor înălța gurile de aerisire existente pe acoperiș și ventilațiile, dacă e cazul, se vor realiza lucrări de demontare și remontare instalații.

Un proiect include cinci blocuri din zona Cetății, din imediata apropiere a Parcului Unirii, blocurile  de locuințe M1-M6B și M7A-M12, blocurile de locuințe nr. 35, nr. 62 și CH1. Acestea sunt localizate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul Transilvaniei și pe strada Cloșca din Alba Iulia, străzi cu valori ale densității foarte ridicate din punct de vedere al mobilității urbane. Cel de-al doilea proiect de finanțare nerambursabilă semnat, prevedere reabilitarea termică a următoarelor blocuri: blocul 14A  și 13B  de pe Bulevardul Transilvaniei,  blocul CF11 de pe Strada Cloșca, blocurile MV1-MV7 (nr. 79, 81, 83, 85) și MV2-MV12 (nr. 26, 28, 30, 32, 93, 91) de pe B-dul Revoluției 1989 și Calea Moților, blocul D3-D4 de pe Str. Ampoiului, blocul D2-D3 de pe Str. Gheorghe Șincai și Str. Republicii nr. 24 și blocul 8 – Str. Livezii, nr. 49.

Majoritatea străzilor pe care sunt amplasate blocurile se află la mai puțin de 1 km de Cetatea Alba Carolina, o poziție cheie pentru imaginea de ansamblu al acestui obiectiv turistic de renume național și internațional. Reducerea noxelor emise de clădiri și a consumului de energie realizate prin aceste proiecte, alături de celelalte proiecte locale sau județene, vor susține obținerea unui aer mai curat și dezvoltarea unui oraș mai verde.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru 

Vizualizări: 97