Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Nou centru de servicii sociale pe Valea Târnavei Mici!

În municipiul Târnăveni se va realiza o investiție REGIO în domeniul social, ca urmare a semnării a proiectului de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru extinderea și etajarea unei case care va fi transformată astfel în centru de zi pentru vârstnici. Practic, cu fonduri totale de peste un milion euro, se vă amenaja un centru de îngrijire fară componenta rezidențială – unde vor funcționă un centru de asistenta și recuperare pentru persoane vârstnice, o cantina sociala, precum și un centru pentru servicii de îngrijire și asistenta la domiciliu.

Proiectul „Schimbare de destinație cu extindere și etajare din casa în centru de zi, de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, cantină socială, centru pentru servicii de îngrijire și asistență la domiciliu, recompartimentări interioare” a fost semnat la sediul ADR Centru din Alba Iulia, iar lucrările vor fi gata până la 31 august 2021.

Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 8 a Programului REGIO 014-2020, pentru investiții în infrastructura socială care contribuie la dezvoltare, la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea sociala, prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale. Obiectivul general al acestei cereri de finanțare urmărește creșterea calității vieții și facilitarea participării persoanelor vârstnice cu dizabilități, la activități recreative și de integrare sociala în cadrul noului centru de zi. Concret, prin acest proiect se dorește creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale pentru grupul vulnerabil de persoane vârstnice din zona Văii Tarnavelor, în special pentru locuitorii de pe cursul mijlociu al Târnavei Mici. 

Principalele activități în cadrul acestui proiect – care vor fi realizate de beneficiarul cererii de finanțare, respectiv Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, pentru comunitatea locala – constau în lucrări de creștere a eficientei energetice a clădirii proiectate, inclusiv a sistemelor de încălzire și producere apa calda, îmbunătățind astfel microclimatul interior. Vor fi derulate masuri de reabilitare și modernizare instalație electrica, vor fi implementate masuri de protecție și securitate incendiu, fiind realizate lucrări de modernizare a accesului în clădire pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, instalarea de sisteme de supraveghere video și securitate intruziune. Investițiile în dotările necesare infrastructurii sociale contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel local, reducând inegalitățile și îmbunătățind accesul la servicii de calitate în domeniu. Valoarea totală a proiectului este de 4.728.520,33 lei, din care 4.191.723,03 lei fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Vizualizări: 98