Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Gradul de absorbție FEADR a atins valoarea de 38,87%

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru PNDR, a publicat stadiul implementării PNDR 2014-2020, la data de 22 februarie a.c:

  • Proiecte depuse: 56.900 cu o valoare publică 8,64 mld. euro;
  • Proiecte selectate: 30.707 în valoare publică de 4,38 mld. euro; 
  • Proiecte contractate: 30.041 în valoare publică de 4,00 mld. euro.

Suplimentar, prin procedura de tranziție, au fost transferate din PNDR 2007-2013 în PNDR 2014-2020, în vederea finalizării acestora, 20.528 proiecte cu o valoare publică de 0,43 mld. euro.

Cifre relevante privind absorbția fondurilor europene prin PNDR:
- 3,56 mld. euro este suma primită de la Comisia Europeană (CE) cu titlul de rambursare din FEADR, aferentă declarațiilor trimestriale de cheltuieli (2015-2018), ceea ce reprezintă 44% din alocarea de 8,13 mld. euro;
- 3,89 mld. euro este suma totală primita de la CE, incluzând sumele rambursate şi prefinanțarea, echivalent a 48% din alocarea FEADR;
- peste 4,1 mld. euro însumează plățile la zi, efectuate de agențiile de plăți (AFIR şi APIA) către beneficiarii PNDR (din buget național şi fonduri FEADR).

Conform situației financiare la nivel UE, publicată de către DGAgri în 06.02.2019, situația care reflectă plățile efectuate de Comisia Europeană către statele membre, din bugetul FEADR, până la data de 31.01.2019 (prefinanţări şi rambursări aferente declarațiilor trimestriale transmise de către statele membre pentru perioada 01.01.2014 – 15.10.2018), media europeană a gradului de absorbție FEADR este de 38,87%, iar România este poziționată peste această medie, situându-se pe locul 11 din 28 de state membre. 

În ceea ce privește suma totală plătită de Comisie către un stat membru, precizăm că România ocupă locul 2 (după Franța), cu 3,56 mld. euro.

În cazul submăsurilor 16.1 „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse în sectorul agricol” și 16.1a “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol, AM PNDR face următoarele precizări:

  • Pentru sub-măsurile 16.1 și 16.1.a procesul de evaluare și selecție s-a realizat în 2 etape. Astfel, în etapa I a fost lansată o sesiune de depunere a cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a doua are loc depunerea, evaluarea și selecția proiectul detaliat al GO, în contextul în care a fost selectat în etapa I.
  • Sesiunea de depunere a CEI aferentă etapei I s-a bucurat de un interes deosebit în rândul potențialilor beneficiari fiind depuse un număr de 190 CEI, respectiv 117 CEI aferente submăsurii 16.1 cu o valoare de circa 49 mil. euro și 73 CEI aferente submăsurii 16.1a cu o valoare de circa 31 mil. euro; alocarea totală a celor două submăsuri fiind de aproximativ 12.5 mil. euro.
  • După finalizarea procesului de evaluare și selecție aferent etapei I au fost invitate în etapa II de depunere un număr de 24 de Grupuri operaționale potențiale în cadrul submăsurii 16.1 și un număr de 17 Grupuri operaționale potențiale în cadrul submăsurii 16.1a.

În ceea ce privește submăsurile 16.4 și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”, a fost menționat faptul că obiectivul acestor sub-măsuri este acela de a promova cooperarea între actorii locali, în scopul comercializării produselor agroalimentare prin intermediul lanțurilor scurte de aprovizionare. De asemenea, sub-măsurile se adresează unui mod de colaborare partenerial care presupun nu numai cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianți alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri şi alte forme de cazare în mediul rural, ci şi realizarea de parteneriate cu organizații neguvernamentale şi autorități publice, pe un model de implementare similar submăsurilor 16.1/16.1a.

Sursa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Vizualizări: 141